Tutunul se fumează încă din antichitate. În era precolumbiană, fumatul tutunului era adânc înrădăcinat în obiceiurile, cultura și ritualurile religioase ale tuturor grupurilor etnice. Când Cristofor Columb și echipajul său au debarcat pe insula San Salvador în 1492, au observat că mulți dintre indigeni țineau în mână un fel de băț aprins la un capăt, inhalând fumul care ieșea pe la celălalt capăt. În secolul al XVI-lea, tutunul s-a răspândit din Lumea Nouă în Europa. Pare sigur că a fost cultivat pentru prima dată în grădinile regale din Lisabona în 1558 și că ambasadorul francez Jean Nicot a trimis semințele din Portugalia în Franța aproximativ în 1560.
Inițial, această nouă „iarbă americană” era utilizată în principal în scop medicinal, deoarece se credea că vindecă numeroase boli, motiv pentru care a început să fie prescrisă de farmaciști. A fost utilizată pentru combaterea ciumei, ulcerelor gastrice și infecțiilor pulmonare; se credea că erupțiile herpetice sunt mai puțin virulente în prezența fumului, iar tutunul a căpătat reputația de leac miraculos pentru afecțiunile dentare.
Pe parcursul secolului al XVII-lea, reputația tutunului ca plantă medicinală a scăzut treptat, acesta începând să fie utilizat de plăcere, în forme care variau în funcție de statutul social: soldații îl mestecau, ofițerii îl fumau la pipă, aristocrații îl miroseau pentru a-i savura aroma. În secolul al XVIII-lea, orice bărbat din clasa mijlocie care aspira să devină un adevărat gentleman trebuia să inhaleze tutun, iar tabacherele din aur fin lucrate au devenit în foarte mare măsură un simbol al statutului în acea perioadă.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, trabucurile – fumate inițial doar de spanioli – au devenit extrem de la modă în saloanele caselor din întreaga Europă.
Tot în acest secol s-a răspândit și fumatul țigaretelor, care a devenit din ce în ce mai popular în Europa după Războiul din Crimeea, când soldații s-au întors acasă cu acei cilindri mici de hârtie umpluți cu tutun. La început, țigaretele erau făcute de mână; abia în 1880 au apărut primele aparate mecanice de rulat țigarete, în Statele Unite.

Cele mai frecvente trei tipuri de tutun sunt Virginia, Burley și Oriental.

TUTUNUL VIRGINIA
Numele tutunului Virginia vine de la statul american unde britanicii au început să îl cultive pentru prima dată în 1612. Acesta este un tutun „flue-cured” (uscat cu fum), ceea ce înseamnă că frunzele sunt uscate cu un flux de aer cald. Este foarte popular pentru aroma sa ușoară, delicată și parfumată și pentru combustia excelentă. Este cultivat în toată lumea: în America de Nord (Virginia, Carolina de Nord și de Sud, Georgia, Florida și Alabama), America de Sud (Argentina și Brazilia), Africa (Africa de Sud, Zimbabwe, Malawi, Tanzania și Zambia), Asia (India, Pakistan, Filipine, Coreea de Sud, Tailanda, Japonia și, în primul rând China), în Oceania (Australia și Noua Zeelandă) și în Europa (Europa de Est, Grecia și Italia).

TUTUNUL BURLEY
Tutunul Burley este mai închis la culoare decât alte soiuri, deoarece este „air cured” (uscat la aer), însemnând că frunzele sunt uscate în aer liber până când capătă o culoare care variază de la maroniu deschis la maroniu închis. Aroma este asemănătoare celei a unui trabuc. Este produs în principal în SUA, dar și în Europa, Asia, Africa, America Centrală și de Sud.

SOIURILE ORIENTAL
Soiurile de tutun Oriental sunt toate „sun-cured” (uscate la soare), însemnând că frunzele sunt uscate la soare. Frunzele sunt în general de dimensiuni mici și de culoare galben-auriu, dar pot fi și mai închise la culoare, variind de la galben-verzui până la maroniu. Aceste soiuri superb aromate sunt cultivate în special pe zonele de coastă ale Mediteranei de est, ale Mării Egee, Mării Marmara și Mării Negre.